Misiune de companii în cadrul Târgului de Turism al României – oportunități de colaborare cu tour-operatori eleni

Universitatea din Craiova și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în colaborare cu Camera de Comerț din Kavala (Grecia), au organizat o misiune de companii în cadrul Târgului de Turism al României (TTR), care a avut loc la București (Romexpo), în perioada 12–15 februarie 2026.

În cadrul evenimentului, un grup extins de reprezentanți eleni din domeniul turismului și HoReCa a fost prezent în cadrul Standului Regiunii Macedonia de Est și Tracia, deschis atât vizitatorilor, cât și operatorilor români din turism. Participarea a avut ca obiectiv promovarea atracțiilor turistice elene și dezvoltarea unor parteneriate comerciale B2B sustenabile.

În acest context, companiile interesate din regiunea Sud-Vest Oltenia au participat la întâlniri directe cu operatorii eleni, în perioada 12–15 februarie 2026, în vederea:

-promovării destinațiilor turistice româno-elene;

-identificării de noi parteneri din sectorul turismului, inclusiv operatori eleni care oferă servicii de cazare, gastronomie și servicii conexe.

Dacă doriți să fiți informați pe viitor cu privire la astfel de evenimente și oportunități, vă rugăm să contactați:

🔹 Universitatea din Craiova
Persoană de contact: Emilia Pătru
Tel.: 0766 614 525
E-mail: office.een@ucv.ro

🔹 Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia
Persoană de contact: Alexandra Sîrbu
Tel.: 0765 804 622
E-mail: alexandra.sirbu@adroltenia.ro

Misiune de companii în cadrul Târgului de Turism al României – oportunități de colaborare cu tour-operatori eleni

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookies