Evenimentul de brokeraj MBM Tourism Prague 2020 a fost organizat în cadrul Târgului Internațional de Turism ”Holiday World”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate entităților care activează în domeniul turismului, din Europa Centrală. Reprezentanți ai asociațiilor, clusterelor, agențiilor de turism, precum și reprezentanți din domeniul hotelier din peste 25 de țări au participat la o serie de întâlniri bilaterale cu scopul de a identifica parteneri competenți și de încredere.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, atât ca membru Enterprise Europe Network, cât și ca organizație cu vocație regională, vizează dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și promovarea sectoarelor de activitate reprezentative de la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia. Astfel, în calitate de co-organizator al evenimentului de brokeraj MBM Tourism Prague 2020, a promovat în cadrul Târgului Internațional de Turism ”Holiday World”, interesele de colaborare ale Polului de Competitivitate ”Turism Oltenia – Inovare și Tradiții în Turism – TurOlt InoTT” și ale Clusterului „Turismul de sănătate în regiunea Sud-Vest Oltenia – SanoTour”, care au fost constituite la inițiativa ADR Sud-Vest Oltenia.
De asemenea, o companie locală care activează în domeniul turismului, a primit sprijin din partea experților Enterprise Europe Network de la nivelul ADR Sud-Vest Oltenia, în vederea stabilirii de contacte directe cu parteneri din Republica Cehă, Italia, Indonezia, Israel și Bulgaria cu scopul de a dezvolta noi relații comerciale.

ADR Sud-Vest Oltenia, co-organizator al evenimentului de brokeraj MBM Tourism Prague 2020, Praga – Republica Cehă, 14 februarie 2020